Consiliul Local Zalău a aprobat miercuri, într-o ședință extraordinară, achiziționarea a nouă apartamente de pe piața liberă, destinate locuințelor sociale. Investiția depășește 3,5 milioane de lei și este finanțată în mare parte din fonduri europene, potrivit administrației locale, relatează Agerpres.

de
Redactia Observator

la 01.04.2026
, 16:05

Municipalitatea urmează să depună o cerere de finanţare în cadrul Programului Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, prin intermediul Asociaţiei Grupul de Acţiune Locală (GAL) “Zalău pentru toţi”.

“Municipiul Zalău a elaborat o cerere de finanţare pe care intenţionează să o depună în vederea achiziţionării a 9 apartamente de pe piaţa liberă: 6 apartamente cu 2 camere, 2 apartamente cu 1 cameră şi 1 apartament cu 3 camere. Achiziţia se va realiza pe baza unei proceduri proprii a UAT Zalău, acest tip de achiziţie fiind scutită de la aplicarea prevederilor legislaţiei achiziţiilor publice”, se arată în referatul de aprobare al proiectului.

Valoarea totală a bugetului proiectului este de 3.554.832 lei (aproximativ 714.000 euro). Din această sumă, valoarea eligibilă nerambursabilă este de 2.925.770 lei (588.000 euro), restul reprezentând contribuţia proprie a municipiului (care include TVA aferent achiziţiei şi o cofinanţare de 2% din cheltuielile eligibile).

Articolul continuă după reclamă

Proiectul se va derula pe o perioadă de 12 luni, iar procedura de achiziţie propriu-zisă a apartamentelor va fi demarată după semnarea contractului de finanţare.

Termenul limită pentru depunerea cererii de finanţare în cadrul apelului lansat de GAL “Zalău pentru toţi” este 2 aprilie 2026.

Redactia Observator
Like

Observator  – Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ➜

Înapoi la Homepage

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *