Universitatea ‘Babeș-Bolyai’ (UBB) din Cluj-Napoca va participarea, în calitate de partener, în consorțiul european al proiectului JEMILE – Journalism Education Enhancing Media and Information Literacy in Europe (Implicarea școlilor de jurnalism în dezvoltarea educației media și informaționale în Europa), a informat, miercuri, instituția.
Proiectul reunește patru universități și două ONG-uri din Finlanda, Spania, România, Letonia și Ucraina și va fi implementat cu sprijinul Reporters without Borders, European Journalism Training Association, International Press Institute, Forum for European Journalism Students, Mohyla School of Journalism (Ucraina), Latvian Platform for Development Cooperation și Finnish National Audiovisual Institute.
‘Inițiativa urmărește să plaseze educația media și informațională în centrul educației și practicii jurnalistice, contribuind astfel la consolidarea încrederii în știri, în jurnalismul de calitate și în democrație, în contextul în care dezinformarea este recunoscută drept un risc global major și o amenințare la adresa valorilor democratice. Programul, ce se va derula în următorii doi ani, este coordonat de Haaga – Helia University of Applied Sciences din Helsinki, Finlanda, țara care de peste un deceniu ocupă primul loc la nivel mondial în educație media’, se arată într-un comunicat al UBB.
Prin activitățile prevăzute în program, care includ mese rotunde cu experți, programe de formare și workshopuri dedicate elevilor, studenților și cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar, seminarii de cercetare științifică, precum și competiții studențești de producție media și de proiecte inovatoare, se urmărește dezvoltarea competențelor și creșterea gradului de implicare a cadrelor didactice și a studenților la jurnalism din universitățile europene în promovarea educației media și informaționale la nivelul societății.
Totodată, proiectul vizează încurajarea participării civice și democratice prin responsabilizarea tinerilor studenți jurnaliști. Aceștia vor contribui la diseminarea cunoștințelor și bunelor practici în domeniul educației media și informaționale, prin implicarea în activități educaționale informale și colaborative la nivel comunitar, urmând ca, în calitate de viitori jurnaliști, să devină la rândul lor promotori și formatori în acest domeniu.
Proiectul Journalism Education Enhancing Media and Information Literacy in Europe: Network for Citizen-Centred Engagement (JEMILE) este finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizens, Equality, Rights and Values (CERV), Prioritatea 2: combaterea dezinformării, a manipulării informațiilor și a ingerințelor în discursul democratic. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, redactor: Dana Lepădatu, editor online: Ady Ivaşcu)
Anunțuri gratuite din Maramures


