- Au fost sesizate organele de cercetare penală, iar deținătorul amplasamentului a fost amendat cu 15.000 de lei pentru tergiversarea finalizării controlului
Garda de Mediu Harghita a informat, astăzi, că au fost identificate lucrări de amenajare a unui aerodrom, integral în arie de protecție specială avifaunistică ROSPA 0027 Dealurile Homoroadelor, fără ca deținătorul terenului să aibă vreun document de reglementare din punct de vedere al protecției mediului sau avizul administratorului ariei protejate.
Controlul a fost demarat la începutul lunii martie, în urma unei petiții în care se semnala intervenția în aria de protecție specială prin dislocarea solului și subsolului pe o suprafață de aproximativ 3,3 ha, cu afectarea fondului forestier, în zona localității Merești. Verificările au fost efectuate de reprezentanții Gărzii de Mediu Harghita, Gărzii Forestiere și Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate (ANMAP) – Direcția Județeană de Mediu Harghita.
„Amplasamentul controlat, având categoria de folosință agricolă – fâneață, în suprafață de 30.000 mp, a fost închiriat de la composesorat de către o persoană fizică cu scopul amenajării unui aerodrom și au fost efectuate lucrări de nivelare/amenajare, drenare fără a deține vreun document de reglementare din punct de vedere al protecției mediului sau avizul administratorului ariei protejate.
Deținătorul amplasamentului, deși a fost prezent pe parcursul verificărilor, a încercat tergiversarea finalizării controlului, neprezentându-se nici la al doilea termen stabilit. Astfel, documentul de constatare a fost întocmit în lipsă, iar pentru nefacilitarea controlului i se aplică amendă în valoare de 15.000 lei și au fost sesizate organele de cercetare penală”, se arată în informarea Gărzii de Mediu Harghita, care precizează că „orice plan sau proiect care poate afecta în mod semnificativ aria, singur sau în combinaţie cu alte planuri ori proiecte, trebuie supus unei evaluări adecvate a efectelor potenţiale asupra ariei naturale protejate de interes comunitar, avându-se în vedere obiectivele de conservare a acesteia”.
Conform sursei citate, Garda Națională de Mediu a solicitat ANMAP – Direcția Județeană de Mediu Harghita demararea procedurilor pentru stabilirea și luarea măsurilor reparatorii, evaluarea caracterului semnificativ al prejudiciului produs în urma amenajărilor efectuate asupra speciilor naturale protejate și pentru stabilirea obiectivelor de remediere din aria de protecție specială avifaunistică Dealurile Homoroadelor.
În informare se mai arată că din verificările Gărzii Forestiere a rezultat că a fost afectată și integritatea fondului forestier național pe o suprafață de aproape 0,8 hectare. „Prin defrișarea suprafeței de 0,7740 ha fond forestier s-a produs un prejudiciu total de 26.888,36 lei, la care se adaugă valoarea pierderii de creștere determinate de exploatarea masei lemnoase înainte de vârsta exploatabilității tehnice, însumând 137.200,61 lei, astfel vor sesiza organele de cercetare penală pentru fapta săvârșită în domeniul silvic”, mai precizează reprezentanții Gărzii de Mediu Harghita. (Șt.P.)
Comentarii:
Anunțuri gratuite din Maramures


