𝐈𝐍𝐅𝐎𝐑𝐌𝐀𝐑𝐄 𝐏𝐔𝐁𝐋𝐈𝐂Ă 𝐩𝐫𝐢𝐯𝐢𝐧𝐝 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚ț𝐢𝐚 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐥𝐚𝐭ă î𝐧 𝐦𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥 𝐨𝐧𝐥𝐢𝐧𝐞 î𝐧 𝐳𝐨𝐧𝐚 𝐫â𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐁𝐢𝐬𝐭𝐫𝐢ț𝐚 – 𝐩𝐮𝐧𝐭𝐞 𝐩𝐢𝐞𝐭𝐨𝐧𝐚𝐥ă – comunicat Aquabis

Ca urmare a informațiilor apărute recent în presa locală privind situația în zona râului Bistrița- strada Falezei (punte pietonală), Aquabis aduce o serie de clarificări, menite să informeze corect opinia publică.

 Imediat după apariția în mediul online, societatea s-a autosesizat și a intervenit în cursul zilei de sâmbătă, 28.03.2026, astfel că în aproximativ două ore de la identificarea situației au fost eliminate cauzele și a fost curățată zona afectată. Menționăm că la nivelul Dispeceratului societății nu a fost înregistrată nicio sesizare cu privire la situația deversărilor.

 Stația de pompare a apelor uzate (SPAU) din zona respectivă este amplasată pe proprietate privată și are o vechime considerabilă, datând din perioada introducerii rețelei de canalizare pe strada Mihai Viteazul, la sfârșitul anilor 1990. La momentul proiectării, aceasta a fost concepută ca parte a unui sistem unitar, destinat preluării atât a apelor pluviale, cât și a apelor uzate menajere.

Ulterior, sistemul a suferit modificări și extinderi, prin preluarea rețelelor de canalizare aferente zonei delimitate de râul Bistrița, Dealul Budacului, ștrand Codrișor și strada Horvath Pall, ceea ce a condus la o creștere semnificativă a volumului de apă colectat.

Ca strategie de îmbunătățire a sistemului pe termen lung, Aquabis are prevăzut în cadrul Programului de Dezvoltare Durabilă reabilitarea completă a stației de pompare apă uzată, precum și extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare din zonă.

Totodată, reiterăm apelul către toți utilizatorii serviciului de canalizare de a manifesta responsabilitate în utilizarea acestuia. Prin campania „Canalizarea nu este coș de gunoi”, derulată constant, atragem atenția asupra riscurilor generate de aruncarea deșeurilor necorespunzătoare în rețea, practici care pot conduce la blocaje și avarii ale sistemului.

 În acest context, colaborarea și responsabilitatea fiecărui utilizator rămân esențiale pentru buna funcționare a sistemului de canalizare și protejarea mediului.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *