Populaţia de râs din judeţul Harghita se menţine stabilă şi chiar dă semne de creştere, specia fiind una care fascinează deopotrivă specialişti, fotografi sau simpli iubitori de natură.
Potrivit informaţiilor furnizate AGERPRES de Szabó Szilárd, reprezentant al Direcţiei Judeţene de Mediu Harghita, estimările arată că în România trăiesc între 1.200 şi 1.500 de râşi, iar pădurile din Harghita ar găzdui câteva sute de exemplare, ceea ce plasează judeţul printre primele din ţară.
“Ca şi în cazul ursului, judeţul Harghita are o populaţie foarte însemnată de râşi, suntem printre primii în ţară. Efectivul de râşi din ţară este estimat undeva la 1.200-1.500 de exemplare. Gestionarii (fondurilor de vânătoare – n.r.) au evaluat la noi, în judeţul Harghita, în jur de 380-420 de exemplare, număr pe noi îl considerăm un pic supraevaluat. Dar, oricum, efectivul din judeţul Harghita este mare şi este în stare de conservare stabilă. Efectivul nu se reduce. Noi credem că este şi un pic de creştere în ultima vreme”, a declarat Szabó Szilárd.
Evaluarea exactă a populaţiei de râs este una foarte dificilă, din cauza faptului că acesta este un animal solitar, cu teritorii foarte întinse, care poate reveni în acelaşi loc la intervale de săptămâni sau luni.
Szabó Szilárd a precizat că evaluarea se face mai mult după urme, în timpul iernii, dar şi cu ajutorul camerelor de luat vederi instalate în ultimii ani în păduri.
Potrivit specialistului, creşterea populaţiei de râs se datorează abundenţei prăzii, respectiv a efectivelor de căpriori, hrana preferată a acestor feline.
“Contrar unor păreri, prădătorul niciodată nu limitează numărul prăzii, ci întotdeauna este invers. Numărul prădătorilor este influenţat de numărul prăzii”, a explicat Szabó Szilárd.
Pe lângă căpriori, dieta râsului mai include păsări, rozătoare sau pui ai altor specii.
Râşii sunt nişte vânători foarte pricepuţi, cu un stil aparte, care diferă de cel al altor prădători. Ei nu urmăresc prada pe distanţe lungi, ci se bazează pe surprinderea acesteia, iar dacă atacul nu reuşeşte, după 20-30 metri abandonează.
Râsul se împerechează la sfârşitul iernii, perioadă în care este mai activ, iar femela naşte primăvara între unu şi patru pui, dintre care aproximativ jumătate nu supravieţuiesc primului an, iar exemplarele adulte pot trăi în sălbăticie în jur de 12-15 ani.
Despre râs, Szabó Szilárd vorbeşte cu admiraţie şi consideră că este cea mai frumoasă şi elegantă specie din Harghita, dar şi poate cel mai greu de observat în sălbăticie.
“Este o specie foarte frumoasă. Eu consider că e cea mai frumoasă specie de la noi, din judeţ. Dar, fiind foarte retras şi foarte precaut, e foarte greu de văzut în pădure. Sunt pădurari, paznici de vânătoare, care umblă în păduri de zeci de ani şi încă n-au văzut râs în pădure”, a spus specialistul.
Faptul că este văzut foarte rar se explică şi prin comportamentul său discret şi foarte precaut: în loc să fugă de om, aşa cum fac alte animale, râsul rămâne nemişcat, perfect camuflat datorită coloritului blănii, lăsând oamenii să treacă la câţiva metri de el fără să-l observe.
“De foarte multe ori, stă nemişcat şi lasă omul să treacă la 10-15 metri lângă el. Şi nu este observat pentru că nu se mişcă”, a arătat Szabó Szilárd.
Observaţiile specialiştilor din Parcul Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş confirmă acest comportament.
Bereczki Reymont, şeful pazei din aria protejată, spune că, în 17 ani, s-a întâlnit doar de trei ori cu acest animal fascinant, de fiecare dată din pură întâmplare, iar acesta a dispărut imediat, ca o fantomă.
“Pe parcursul a 17 ani, cam de trei ori am avut ocazia să mă întâlnesc cu el aşa, faţă în faţă, dar şi atunci a fost foarte discret şi a şi dispărut. Asta îl caracterizează, de fapt, pe râs, că el este ‘fantoma Carpaţilor’ şi noi nu-l prea vedem. Eu l-am văzut în timpul boncănitului cerbului. Eram într-o pândă, şi el n-a văzut că eu sunt acolo şi a trecut din întâmplare. (…) Întâlnirea cu el e o experienţă interesantă, faină, mi-ar plăcea să îl văd mai des”, a mărturisit Bereczki Reymont.
Râsul are un teritoriu foarte extins, de 15.000 de hectare în cazul femelelor şi 25.000 de hectare la masculi, pe care îl parcurge constant în căutarea hranei.
Exemplarele monitorizate în parc nu rămân într-un singur loc, ci se deplasează periodic între diferite zone, în funcţie de disponibilitatea hranei, de anotimp, de stratul de zăpadă sau dacă este deranjat.
De asemenea, ţinând cont că teritoriul utilizat este foarte mare, cel mai probabil ei ies din zona Parcului Naţional, care are o suprafaţă de peste 7.000 de hectare.
“Sunt exemplare care vin, de exemplu, în aceeaşi zi, în fiecare lună. Deci, probabil, au un teritoriu pe care îl patrulează regulat şi ajung lunar în acelaşi punct unde este camera. Râsul ţine foarte mult la teritoriu”, a spus directorul Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş, Hegyi Barna.
Specialiştii subliniază că râsul nu reprezintă un pericol pentru oameni şi produce extrem de rar pagube în gospodării.
Prezenţa râsului este considerată, însă, un indicator al sănătăţii ecosistemelor forestiere, întrucât menţine echilibrul populaţiei de cervide, prin eliminarea exemplarelor slăbite sau bolnave.
Potrivit lui Szabó Szilárd, unele state vest-europene se confruntă cu suprapopularea cervidelor, fenomen care nu poate fi controlat nici prin vânătoare, însă în România acest risc încă nu există, datorită prezenţei prădătorilor mari.
Principalele pericole pentru populaţia de râşi din ţara noastră nu vin din partea vânătorii, care este interzisă, ci din faptul că habitatele le sunt afectate de extinderea infrastructurii rutiere şi de prezenţa tot mai mare a omului în zonele în care trăiesc.
Szabó Szilárd a explicat că, dacă este afectată conectivitatea, iar animalele nu se pot mişca între teritorii- un râs traversând cu greu un drum sau o autostradă- populaţia este fragmentată, cu exemplare mai puţine şi pe termen lung poate apărea fenomenul de cosangvinizare, iar sănătatea genetică a speciei este afectată.
El a dat exemplul unui program internaţional la care a participat şi România, în cadrul căruia mai multe exemplare de râşi din Carpaţi au fost translocate în ţări precum Croaţia, Italia sau Slovenia, pentru a îmbunătăţi genetica populaţiilor mici şi izolate de acolo, afectate de fenomenul de cosangvinizare.
Programul a avut succes, iar masculii ajunşi acolo s-au reprodus şi au deja pui.
Specialistul Direcţiei de Mediu Harghita a mai precizat şi că, în ciuda faptului că este discret şi foarte rar observat, râsul rămâne o pisică de mari dimensiuni, cu comportamente asemănătoare felinelor pe care oamenii le au ca animale de companie.
Potrivit acestuia, pentru translocarea exemplarelor de râs din Carpaţi s-au folosit capcane tip containere, adică nişte cutii mai mari.
Pentru ademenire, nu a fost nevoie, însă, de momeală, întrucât râşii nu au putut rezista să nu intre în containere, aşa cum fac şi pisicile care sunt atrase de cutiile goale.
“Ei sunt foarte precauţi, aşa cum am zis, şi dacă pui o capcană în pădure, nici nu se apropie timp de săptămâni sau chiar luni, pentru că văd că e ceva nou. Dar dacă au destul de mult timp să se obişnuiască cu prezenţa cutiei, au tendinţa să intre şi să stea în cutia aia, ca şi pisica noastră, de acasă”, a explicat Szabó Szilárd.
La capitolul pericole, accidentele rutiere reprezintă deja o cauză de mortalitate a râşilor. Chiar dacă în Harghita nu au fost foarte multe cazuri, în alte zone au fost semnalate numeroase astfel de situaţii.
De asemenea, reducerea zonelor de linişte din păduri afectează comportamentul şi reproducerea speciei şi reprezintă o problemă de care trebuie să se ţină cont.
Reprezentanţii Parcului Naţional Cheile Bicazului-Hăşmaş au subliniat că râsul are nevoie de zone cu intervenţie umană minimă pentru a trăi şi a se reproduce în linişte, iar prea multă prezenţă umană, fie că vorbim de drumeţii, biciclete sau sporturi motorizate, deranjează foarte mult aceste animale şi le poate alunga din habitatul lor.
“E foarte bun indicator al sănătăţii pădurilor şi al habitatului. Unde există râs înseamnă că există un echilibru, mai robust sau mai fragil, dar există un echilibru încă în natură sau în zona respectivă. Vedem că în cele mai multe păduri din Europa de Vest a dispărut, acum începe să revină, dar are nevoie de linişte să îşi crească puii. Unde există păduri foarte accesibile, pline de trasee turistice, cu tot felul de sporturi, acolo nu poate trăi. (…) Prezenţa omului în sine poate să deranjeze şi să îndepărteze aceste animale. De aceea există parcuri naţionale, cu zone stricte, pentru ca şi aceste animale să poată să trăiască şi să se înmulţească acolo”, a punctat Hegyi Barna.
Tăcut şi aproape invizibil, cu un comportament care evită prezenţa umană, această felină elegantă este dovada că în pădurile din Harghita natura îşi păstrează echilibrul, acolo unde este protejată şi respectată. AGERPRES/(A, AS – redactor: Gina Ştefan, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Anunțuri gratuite din Maramures