În urma celor 16 percheziții domiciliare, față de 7 persoane cu vârste între 17 și 62 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

Foto: arhivă DIICOT

Articol editat de cristina.rusu,
30 martie 2026, 16:16

În urma celor 16 percheziții domiciliare efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, față de 7 persoane cu vârste între 17 și 62 de ani, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore.

 

Aceștia au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Persoanele reținute urmează să fie prezentate prim-procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, în vederea luării unei alte măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Bistrița-Năsăud, în vederea documentării cauzei sub toate aspectele.

Reamintim că: comuna Leșu Ilvei a fost duminică, 29 martie, scena a 16 percheziții domiciliare, într-o operațiune de amploare a polițiștilor de la „Arme” (IPJ Bistrița-Năsăud). Vizate sunt 11 persoane bănuite că, începând cu anul 2024, ar fi transformat pasiunea pentru vânătoare într-o activitate infracțională extinsă în trei județe: Bistrița-Năsăud, Maramureș și Suceava.

CITEȘTE ȘI: Arme de vânătoare și carne de vânat, descoperite de polițiști sub pământ | FOTO

 

Alin Cordoș

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, X și instagram.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *