Începând din data de 3 aprilie, în municipiul Brașov intră în vigoare Programul „Vinerea Verde”, prin care toți cei care circulă în zilele de vineri cu transportul în comun, o vor face gratuit, indiferent de venit sau domiciliu, atât în interiorul municipiului, cât și spre Poiana Brașov.
Programul a fost inițiat de primarul Brașovului, George Scripcaru, și aprobat de Consiliu Local în luna februarie, alături de alte facilități pentru brașovenii care folosesc transportul în comun.
„De vineri, 3 aprilie, începe programul Vinerea Verde. Adică toți cetățenii, indiferent de categoria socială sau de venit, vor avea transport gratuit pe toate mijloacele transport ale RATBV în municipiul Brașov, inclusiv în Poiana Brașov. Pentru acest lucru oferim această gratuitate, pe care o compensăm din punct de vedere financiar din bugetul municipiului Brașov. Să vedem, poate obținem un impact pozitiv și, după, aceea poate ne propunem să extindem acest lucru și în weekend”, a declarat primarul George Scripcaru.
Programul „Vinerea Verde” constă în acordarea gratuității pe toate mijloacele de transport în comun care circulă pe rutele din municipiul Brașov în fiecare zi de vineri.
Aplicarea programului „Vinerea Verde” se realizează fără obligația deținerii unui titlu de călătorie (bilet sau abonament) valid în zilele de vineri, pe raza municipiului Brașov, pe durata întregii zile. Operatorul de transport RATBV va adapta sistemele de control și informare a călătorilor, în conformitate cu obligațiile stabilite prin hotărârea Consiliului Local. Toate costurile generate de acordarea gratuității ca urmare a aplicării programului „Vinerea Verde” vor fi suportate din bugetul local al Municipiului Brașov.
Noile gratuități pentru pensionari, valabile pe toate liniile RATBV din zona metropolitană
Începând cu luna aprilie intră în vigoare și noile facilități acordate pentru seniorii orașului. Astfel, începând cu 1 aprilie, toate persoanele care au împlinit vârsta de 70 de ani vor avea transport gratuit, indiferent de venitul pe care îl au, aceasta fiind o măsură de protecție socială și de sprijin pentru mobilitatea acestei categorii de vârstă.
De asemenea, pensionarii care nu au împlinit 70 de ani vor beneficia, de asemenea, de transport gratuit, dacă valoarea pensiei nu depășește 3.600 de lei. Dacă depășesc acest venit, vor beneficia de o reducere cu 50% a tuturor tipurilor de bilete și abonamente.
„În Brașov, cetățenii cu vârsta de peste 70 de ani vor beneficia, din 1 aprilie, de transport gratuit pe mijloacele RATBV în municipiul Brașov și în zona metropolitană. De asemenea, pensionarii care au o pensie până în 3.600 de lei vor avea, la fel, transportul gratuit pe mijloacele de transport ale RATBV. Pensionarii care au venit peste 3.600, vor avea o facilitate de 50 la sută reducere la transportul pe mijloacele RATBV. Venim în sprijinul acestor categorii de oameni cu această facilitate pe care o susținem de la bugetul local”, a mai precizat primarul George Scripcaru.
Restul facilităților prevăzute anterior – pentru veterani și văduvele de război, persoanele cu handicap și asistenții personali, revoluționari, veterani din teatrele de operații și elevi – rămân în vigoare.
Precizări ale operatorului de transport RATBV despre „Vinerea Verde“:
– Abonamentele achiziționate își păstrează valabilitatea standard, conform Planului tarifar aprobat, fără prelungirea duratei de valabilitate, programul „Vinerea Verde” având caracter de facilitate suplimentară.
– În zilele de vineri vor funcționa doar patru casierii de pe raza municipiului Brașov, pentru a deservi utilizatorii liniilor de transport metropolitan, respectiv casieriile situate în terminalele Gara Brașov, Municipal, Rulmentul și Roman, cu un program în intervalul orar 07.00 – 17.00.
– În cazul în care se vor efectua validări în zilele de vineri, RATBV nu are posibilitatea de a returna sumele încasate.
– Angajații Serviciului Control vor efectua în zilele de vineri activități specifice exclusiv pe liniile metropolitane ce deservesc localitățile care nu fac parte din programul „Vinerea Verde”, iar în municipiul Brașov vor realiza acțiuni de informare a călătorilor.
Anunțuri gratuite din Maramures


