Primăria Cluj-Napoca are pe masă un proiect de amplă reorganizare în zona culturii și a administrării infrastructurii de agrement, pentru a evita „reforma” impusă de prevederile Ordonanța 7/2006, inițiată de premierul Ilie Bolojan, privind reducerea numărului de personal cu 30%. Este o strategie pe care în aceste momente o aplică toate primăriile mari din țară și Consilii Județene, nu doar Primăria lui Emil Boc, respectiv de a permuta posturi pe departamente, structuri (chiar unele noi înființate), regii sau chiar societăți subordonate, care să nu intre sub incidența OUG 7/2006. Conform informațiilor transmise de Guvern către prefecturi, primăriile și consiliile județene au termen de 30 de zile să aprobe prin Hotărâri noile organigrame reduse, dar și obligația ca până la 1 iulie 2026 să le implementeze.

– articolul continuă mai jos –

Conform informațiilor G4Media, liderii de primării și CJ-uri au început să facă permutări de personal chiar înainte de a primi oficial directiva guvernamentală, singurele afectate rămânând primăriile mai mici – mai ales cele din mediul rural – care în prezent nu dețin regii sau departamente speciale de cultură, social sau poliție locală. În aces sens, în județul Cluj, de exemplu, o soluție discutată de unii primari de comune (afectate toate de OUG7/2026) a fost fie de înființare a unor mici regii de lucrări, fie ca o parte din personal să fie preluat de „Asociația Comunelor”, urmând ca primăriile să încheie suplimentar „contracte de servicii” cu această structură, pentru a asigura salarizarea persoanelor angajate.

În cazul primăriilor mari, cum e și cazul Primăriei Cluj Napoca, edilii au o multitudine de soluții la îndemână. Primăria condusă de liberalul Emil Boc vine cu un proiect de Hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea unei noi structuri cu personalitate juridică – Centrul de Cultură Urbană – având în vedere că astfel de structuri din domeniul culturii sunt exceptate de la reducerile de personal. De asemenea, Primăria Cluj Napoca vrea să înființeze și un nou serviciu pentru locuințe sociale și spații medicale, proiect de Hotărâre de Consiliu Local care va fi supus aprobării tot în ședința Consiliul Local din 1 apirlie

Conform centralizatorului emis de la nivel guvernamental, în 2025 Primăria Cluj-Napoca avea un număr maxim de  800 de posturi, raportat la număr de populație (327.091 locuitori). Numărul maxim de posturi din aparatul propriu, redus inițial cu 10%, era de 720 de posturi. După aplicarea noii reduceri de 30%, numărul maxim de posturi trebuia să fie de 504 posturi. Pentru a ajunge la acest rezultat, municipalitatea clujeană avea sarcina să desființeze 62 de posturi neocupate și 126 de posturi ocupate, însă reprezentanții Primăriei au găsit soluția de a permuta personalul pe departamente de cultură și social.

Astfel, informează ActualdeCluj, Primăria condusă de liberalul Emil Boc propune un proiect de Hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea unei noi structuri cu personalitate juridică – Centrul de Cultură Urbană – având în vedere că astfel de structuri din domeniul culturii sunt exceptate de la reduceri de personal.  Noua entitate ar urma să aibă 55 de posturi și să preia activitatea actualei Direcții de Cultură Urbană, dar și atribuții din alte servicii ale primăriei cum ar fi cel de administrare a Bazelor Sportive, compartimente care au în prezent 27 de posturi (2 vacante și 3 tremporar vacante), respectiv 11 posturi (toate ocupate), dacă se iau în calcul datele publice de pe site-ul instituției. Proiectul care se va discuta la ședința Consiliului Local din 1 aprilie vizează integrarea în noua structură a Direcției de Cultură Urbană și a Serviciului Baze Sportive, la care se adaugă administrarea Garnizoanei (centru cultura) și a Centrului de agrement și natație din Borhanci.

Noua structură va funcționa ca serviciu public de interes local, cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local. Aceasta va avea rolul de a coordona unitar proiectele culturale, de tineret și de agrement, dar și de a crește capacitatea de atragere a fondurilor europene și de implementare a proiectelor strategice. Organigrama propusă pentru Centrul de Cultură Urbană include 55 de posturi, dintre care două funcții de conducere la nivel executiv: un director și un director adjunct.

Primăria Cluj Napoca va înființa și un nou Serviciu pentru locuințe sociale și spații medicale, în cadrul Direcției de Asistență Socială și Medicală, denumit „Fond locativ social, spații cu destinație medicală”, care va prelua și o parte din atribuțiile gestionate în prezent de Direcția de Patrimoniu. Noua structură va avea rolul de a administra unitar locuințele sociale și spațiile cu destinație medicală, de a monitoriza utilizarea acestora și respectarea destinației, dar și de a eficientiza activitățile administrative. În același timp, se urmărește o mai bună corelare între intervențiile sociale și accesul la servicii medicale, potrivit descrierii din proiectul de Hotărâre. Din punct de vedere organizatoric, serviciul va avea 9 posturi din care un post de conducere (șef serviciu) și 8 posturi de execuție.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *