Primăria Brașov anunță că acesta este ultimul weekend în care se mai poate schia în Poiană, în condițiile în care starea pârtiilor s-a deteriorat foarte mult din cauza temperaturilor ridicate, astfel că sezonul nu va fi prelungit.
Conform unei informări postate pe site-ul Primăriei Brașov, pârtiile din partea inferioară sunt închise, iar duminică va fi ultima zi de schi din acest sezon, pe pârtiile din partea superioară.
”Având în vedere și situația stratului de zăpadă de pe pârtiile din partea superioară, precum și prognoza meteo pentru următoarele zile, sezonul de schi nu va fi prelungit. Ultima zi din acest sezon în care vă puteți bucura de schi în Poiana Brașov este duminică, 29 martie”, arată sursa citată.
Astfel, în aceste zile se va schia doar pe pârtiile din partea superioară: Kanzel, Doamnei, Drumul Roșu, Ruia și Lupului superior, cu ieșire spre telescaunul Ruia.
Retragerea spre Poiana Brașov se poate face cu telegondola.
Condițiile sunt de primăvară, cu zăpadă foarte moale și grea în zonele însorite și tare în cele umbrite, astfel că turiștii sunt sfătuiți să adapteze viteza pentru a schia în condiții de siguranță.
”Început în 2 ianuarie 2026, acest sezon a confirmat, încă o dată, importanța investițiilor în modernizarea domeniului schiabil. Peste 90% din zăpada de pe pârtii a fost artificială, produsă de tunurile și lăncile de pe domeniul schiabil. Fără existența acestui sistem, Poiana Brașov nu ar fi avut pârtii deschise. De asemenea, în zilele de weekend, brașovenii și turiștii au putut schia și în sistem de nocturnă, cu sistemul de iluminat de pe pârtia Lupului inferior care a fost funcțional în fiecare zi de vineri și sâmbătă. Și în acest an, Poiana Brașov a continuat să fie principala destinație pentru iubitorii sporturilor de iarnă și prima opțiune pentru cei care vor să schieze în România. Diversitatea pârtiilor, de la cele pentru începători la pârtii negre, dimensiunile acestora, calitatea stratului de zăpadă, sistemele de transport pe cablu variate au făcut ca și în acest sezon să avem zile în care s-au depășit 20.000 și chiar 30.000 de treceri prin turnichete”, se mai precizează în informarea Primăriei Brașov. AGERPRES/(AS – redactor: Anamaria Constantin, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Anunțuri gratuite din Maramures


