România continuă să deţină un nedorit loc întâi în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte numărul de cazuri de tuberculoză.
Specialiştii avertizează că, deşi sunt mai puţini bolnavi decât în trecut, depistarea se face adesea în stadii avansate, ceea ce complică tratamentul.
Invitat la Apelul Matinal de la Radio România Actualităţi, medicul pneumolog, Beatrice Mahler, aminteşte care sunt simptomele acestei boli şi când trebuie să apelăm la ajutor specializat: „De foarte multe ori persoanele pot să aibă o tuse care durează mai mult de trei săptămâni, dacă e fumător e o tuse care își schimbă caracterul, fie că e mai frecventă, fie că devine productivă, adică începe să și expectoreze, fie că apare o stare de oboseală, o astenie, care nu-ți mai permite neapărat să faci activitatea zilnică cu același ritm și nu trece, chiar dacă te odihnești. La multe persoane apare o transpirație nocturnă, care aș spune că este specifică bolii pulmonare. Când începi să scazi în greutate, deja lucrurile sunt destul de complicate, dar obligatoriu trebuie să ajungi în cabinetul unui medic. Și ce este important de reținut, este că orice persoană care are suspiciunea că ar avea o problemă pulmonară poate să ajungă fără bilet de trimitere în orice dispensar din România”.
Citește și: CCR a respins sesizările AUR în legătură cu bugetul de stat și cel al asigurărilor sociale
Anunțuri gratuite din Maramures


