Decizie judecătorească și sancțiuni
Conform soluției publicate pe Portalul Instanțelor de Judecată, Realitatea Plus și România TV au fost sancționate fiecare cu plata a 10.000 de euro către Radu Hossu, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare din 4 septembrie 2024 și până la data plății efective.
În plus, cele două posturi au fost obligate să publice dispozitivul hotărârii, pe cheltuiala proprie, atât în două publicații naționale, cât și pe canalele lor de televiziune, după ce decizia devine definitivă.
De asemenea, fiecare companie va suporta și cheltuieli de judecată de 7.473,29 de lei, sumă ce include onorariul avocatului și taxa judiciară de timbru. Decizia poate fi contestată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Acuzații grave care au afectat-o pe mama lui Radu Hossu
Conform relatărilor lui Hossu publicate pe rețelele sociale, cele două televiziuni ar fi orchestrat un «linșaj mediatic» coordonat împotriva sa. «În toamna lui 2024, cele două televiziuni s-au coordonat într-un linșaj mediatic în prime-time.
Ambele, în paralel, la ora 21.00, au avut emisiuni despre mine», a scris activistul pe Facebook. Potrivit acestuia, Victor Ciutacu, de la România TV, l-a acuzat că ar fi «mercenar al Ucrainei», iar Anca Alexandrescu, de la Realitatea Plus, l-a calificat drept «terorist».
Mai mult, Realitatea Plus a publicat și pe site-ul său informații false despre Hossu, perpetuând acuzațiile nefondate.
Hossu a povestit că aceste emisiuni au avut consecințe grave asupra vieții sale personale. „Mama m-a sunat să mă întrebe ce am făcut, pentru că îi spuneau vecinii că au văzut la televizor că sunt mercenar și terorist. Din păcate, mama la scurt timp a căzut într-un nou episod depresiv din cauza acestor indivizi de la televizor și a fost internată”, a declarat activistul.
Atacat în timpul campaniei electorale din 2024
În urma difuzării acestor emisiuni, Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a intervenit, sancționând cele două posturi. Cu toate acestea, Realitatea Plus a continuat să difuzeze materiale defăimătoare la scurt timp după amendă, fapt ce a contribuit la decizia instanței de a acorda despăgubiri, potrivit Pagina de Media.
Hossu a subliniat că atacurile împotriva sa au survenit în contextul campaniei electorale din 2024, considerând că scopul acestora a fost să-l reducă la tăcere și să diminueze sprijinul pe care îl acorda Ucrainei.
„Interesul lor a fost să mă facă să tac din gură. Să mă reducă la tăcere, pentru că era campanie electorală, iar vocea mea pare că conta”, a mai spus Hossu.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO


