♦ Compania TPA România oferă servicii variate, de la audit, audit financiar, audit statutar la asistenţă în tranzacţii.
În momentul de faţă, România nu mai poate duce noi taxe, aşa că în 2026 atenţia ar trebui să cadă pe colectare, mai degrabă decât pe creşterea impozitelor, spune Sorana Cernea, managing partener al companiei de audit şi consultanţă TPA România.
„De fapt, aceasta e cerinţa mediului de afaceri către stat. Anul trecut şi chiar şi acum, în primele două luni ale anului acesta, am avut foarte multe firme mici care au decis să închidă activitatea pentru că au constatat că nu este profitabil să continue în acest mod. Avem şi foarte mulţi clienţi din industria producătoare care au fost afectaţi profund şi care în continuare îşi fac griji cum să supravieţuiască. Se vede şi în industria de IT o scădere, se fac şi reduceri de personal.“ La polul opus, în rândul clienţilor TPA România, apetit mai mare pentru investiţii se poate remarca în domeniul energiei regenerabile.
„În rest, în multe domenii a existat o scădere, poate doar în retail să fi rămas la fel lucrurile. Noi lucrăm cu toate tipurile de clienţi, dar preponderent sunt companii mai mari, multe dintre ele internaţionale.“
Provocări diferite
Sorana Cernea afirmă că anul acesta vine la pachet cu mai multe provocări. Pentru firmele mari, vorbim de impozitul minim pe cifra de afaceri.
„Şi mă gândesc acum la industria auto, care oricum trece printr-o perioadă dificilă. Şi retailul e afectat, pentru că aici se lucrează cu marje mici. Sunt cazuri în care unii actori ne-au scos de la masa discuţiilor pentru investiţiile noi din cauza impozitului minim pe cifra de afaceri. Acesta nu e un motiv pentru care o companie pleacă din România, dar la investiţii noi, contează.“
Provocări au şi firmele mici şi mijlocii pentru că sunt foarte multe modificări legislative, iar impozitele au tot crescut de la an la an.
„Impozitul pe dividende a crescut într-un ritm extraordinar, iar pentru întreprinzători acest lucru are un impact mare asupra veniturilor. Apoi au crescut şi costurile legate de salariaţi, a crescut complexitatea declaraţiilor fiscale şi a raportărilor pe care o firmă trebuie să le îndeplinească, ori toate acestea duc la costuri ridicate.“
De partea cealaltă
Există însă şi argumente în favoarea României, pornind de la angajaţii bine calificaţi, vorbitori de limbi străine. Competenţele digitale în centrele dezvoltate sunt puternice şi ele. Iar pe zona fiscală, încă avem un avantaj, impozitul pe profit are o cotă rezonabilă, de 16%.
„Străinii nu sunt deranjaţi de cota de impozit pe dividende. În general, ei plătesc impozit pe dividende în ţara lor. Deci asta afectează investitorii români.“
Apoi, România este parte din Uniunea Europeană şi va fi, probabil, în curând, membrul al OCDE. Asta contează pentru stabilitatea investiţiilor, pentru siguranţa investitorilor, adaugă ea.
„Prudenţa din economie este dată şi de contextul general, nu doar de ceva specific României. Din contră, există grupuri străine care preferă să lucreze mai departe pe anumite proiecte în România dat fiind că totuşi costurile sunt uşor mai scăzute, mă gândesc la cele salariale, spre exemplu. Există avantaje pe care România le are. Avem mai multe solicitări din zona energiei regenerabile, a cercetării-dezvoltării.“
România e încă la început în ceea ce priveşte cercetarea-dezvoltarea, dar de anul acesta au fost introduse nişte facilităţi pentru acest domeniu.
„Sperăm că vor constitui un element care să conducă la atragerea mai multor investiţii. Eu sunt însă optimistă şi cred că ne vom dezvolta în continuare. E un an greu din cauza acestor majorări de taxe, dar până la urmă firmele vor face faţă“, adaugă Sorana Cernea.
Povestea firmei
Ea a înfiinţat firma acum 23 de ani, la Cluj-Napoca, iar acum un deceniu a intrat într-un grup mai mare, care are birou şi în Bucureşti. E un grup care face parte dintr-o reţea internaţională – TPA.
„Am pornit la Cluj pentru că eu sunt clujeancă, deci am făcut businessul acasă. Când am început, oraşul nu era atât de puternic din punct de vedere economic pe cât este astăzi. Investiţiile străine erau mai puţine. Treptat însă, oraşul a crescut şi de acest lucru am profitat şi noi.“
Astăzi, doar în biroul de la Cluj sunt 40 de persoane.
„Clujul este un important centru de business pe harta României, fiind un oraş care a atras de-a lungul timpului multiple investiţii. Este un hub de IT cunoscut, iar asta de mai mulţi ani, dar este şi un centru industrial, chiar dacă aici investiţiile au mers către periferia oraşului.“
Un avantaj al urbei îl reprezintă faptul că e centru universitar, deci companiile au o bază largă de unde să aleagă talente. De aceea, e un oraş potrivit pentru dezvoltare.
„Noi le recomandăm clienţilor Clujul. Sigur, Bucureştiul e cunoscut şi bine conectat, dar în ultima vreme şi Clujul este. Şi e conectat atât cu Vestul Europei, cât şi cu lumea întreagă. Ori asta a ajutat, mai ales în zona de servicii. În producţie, e necesară conexiunea prin autostrăzi, care ne cam lipsesc în România, în general.“
E loc de dezvoltare
Încă din timpul facultăţii, Sorana Cernea a început să ţină contabilitatea la firme mai micuţe. „Apoi am înfiinţat firma şi, treptat, ne-am dezvoltat. La început ofeream servicii de contabilitate, de întocmire de declaraţii fiscale.“
Pe măsură ce firma a crescut, a trecut şi la servicii de consultanţă fiscală. Acum există pe listă şi consultanţa juridică.
„Ne-am extins aria. Prestăm servicii de audit, audit financiar, audit statutar, asistenţă la tranzacţii. Am pornit la drum singură, dar acum, doar în biroul de la Cluj avem circa 40 de angajaţi. Colaborăm strâns cu biroul de la Bucureşti, lucrăm împreună, utilizăm soft-uri comune, încercăm să creăm proceduri.“
Pe viitor, e loc de dezvoltare, adaugă ea.
„Chiar ne uităm spre alte localităţi, alte zone. Ne uităm la Timişoara, la Iaşi, la oraşele puternice.“
Din cauza modificărilor legislative, a volumului uriaş de legislaţie, este nevoie de mai multă specializare. Ori lucrul ăsta e foarte greu să-l faci atunci când eşti pe cont propriu.
„Mergem mai mult pe ideea de fuziuni şi achiziţii.“
Totodată, rolul contabilului, rolul consultantului fiscal, al auditorului începe un pic să se schimbe. Firmele au nevoie de sfaturi practice, de îndrumare, de analize. Partea de prelucrare/ creare a documentelor va fi tot mai mult automatizată.
Ea a fost prezentă în cadrul emisiunii Cluj-Napoca, oraş de business, cultură şi centru universitar, un proiect al Ziarului Financiar susţinut de Banca Transilvania.
Anunțuri gratuite din Maramures


