Astăzi, 25 martie 2026, se împlinesc 204 ani de serviciu polițienesc, în slujba comunității, ani în care, călăuziți de principii și valori morale, am vegheat la 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫𝐚𝐧t𝐚 s𝐢 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞𝐚 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜a.
Cu acest prilej, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a organizat activități deschise publicului, care s-au desfășurat în Piața Cetății din municipiul Alba Iulia.
Polițiști de la rutieră, ordine publică, criminalistic, siguranță școlară, prevenire, protecția animalelor și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat mijloacele de intervenție și dotările autospecialelor și au interacționat cu sute de vizitatori.
Atelierul intitulat „Criminalist pentru o zi” s-a bucurat de un mare succes, iar copiii au fost bucuroși că au putut pune în practică, împreună cu polițiștii, tehnici de investigare criminalistică.
Sara și Tina, cățelușele polițiste, au participat și ele la activitățile prilejuite de Ziua Poliției Române.
Regulile de circulație au fost însușite cu bucurie, iar dotările laboratorului de educație rutieră au atras atenția celor mici.
Luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au prezentat mijloacele din dotare, au explicat tehnicile de autoapărare și i-au provocat pe unii dintre vizitatori să poarte vesta antiglonț și casca de protecție.
Ședința festivă a avut loc la Muzeul Principia din municipiul Alba Iulia, prilej cu care, în prezența invitaților, a fost evocat momentul aniversar, au fost acordate diplome și distincții polițiștilor care au dat dovadă de curaj.
În acest an, 17 femei din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au fost felicitate pentru modul în care, de-a lungul timpului, au demonstrat că vocația se clădește cu răbdare, profesionalism, empatie și o determinare de nezdruncinat.
În Piața Cetății, a avut loc festivitatea de avansare la gradul profesional următor.La invitația Inspectoratului de Poliție Județean Alba, Fanfara Județului Alba a susținut un recital.
Pentru organizarea activităților dedicate Zilei Poliției Române, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a fost sprijinit de Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Principia, Centrul de Cultură ,,Augustin Bena” al județului Alba, asociațiile polițiștilor Apulum Pol şi Dinamo, Corpul Național al Polițiștilor Alba, Asociația Internațională a Poliţiştilor – Regiunea I Alba și organizațiile sindicale.
Cu prilejul Zilei Poliției Române, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba adresează mulțumiri reprezentanților autorităților locale, partenerilor, colaboratorilor și tuturor cetățenilor din județ, pe care îi asigură de faptul că vor fi, în continuare, la datorie pentru liniștea și siguranța comunității.
𝑷𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖 𝒏𝒐𝒊, 2️⃣5️⃣ 𝒎𝒂𝒓𝒕𝒊𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 i𝒏 𝒇𝒊𝒆𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒛𝒊 i𝒏 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒔𝒖𝒏𝒕𝒆𝒎 𝒂𝒍a𝒕𝒖𝒓𝒊 𝒅𝒆 𝒐𝒂𝒎𝒆𝒏𝒊 s𝒊 𝒂𝒄𝒐𝒓𝒅a𝒎 𝒑𝒓𝒊𝒐𝒓𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒆𝒎𝒑𝒂𝒕𝒊𝒆𝒊!
Anunțuri gratuite din Maramures


