Primăria oraşului Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, a accesat un proiect european de peste 3 mil. euro, în cadrul Programului Regional Nord-Vest 2021-2027, gestionat de Agenţia Judeţeană de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest, pentru eficentizarea energetică a 105 locuinţe din blocurile B15, L16-L17-L18 şi L35. Finalizarea lucrărilor este estimată pentru luna noiembrie 2027.

’’Pe lângă reducerea consumului de energie, proiectul înseamnă şi îmbunătăţiri vizibile pentru locatari. Spaţiile comune vor fi modernizate, faţadele vor fi reabilitate, iar accesul va fi îmbunătăţit inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi, prin măsuri dedicate de accesibilizare. Pentru cei aproximativ 240 de locatari din cele 105 apartamente, proiectul înseamnă mai puţină energie pierdută, facturi mai uşor de dus şi condiţii mai bune de locuire’’, potrivit unui comunicat de presă transmis de ADR Nord-Vest.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *