Bărbatul din Leliceni a fost transportat la SJU Miercurea-Ciuc.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 24 Martie 2026, 11:05
• Actualizat: 24 Martie 2026, 11:05
Un incendiu a cuprins terasa casei unui bărbat de 72 de ani din localitatea harghiteană Leliceni, în noaptea de luni spre marți. Victima a fost transportată la spital cu arsuri mâini.
Terasa și izolația exterioară, afectate
Potrivit informaţiilor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, la faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Detaşamentului Miercurea-Ciuc, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, precum şi un echipaj SMURD.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la nivelul terasei, pe o suprafaţă de aproximativ 20 de metri pătraţi, existând pericolul extinderii la întreaga locuinţă. Pompierii au reuşit să limiteze propagarea focului în interiorul casei, însă au fost afectate terasa şi mobilierul acesteia, izolaţia exterioară a casei, două uşi şi două geamuri termopan, relatează Agerpres.
Proprietarul, un bărbat în vârstă de 72 de ani, a suferit arsuri la mâini, fiind preluat şi transportat de echipajul SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Miercurea-Ciuc, pentru tratament de specialitate, a informat sursa citată. Pompierii recomandă respectarea măsurilor de siguranţă pentru a preveni incendiile de natură electrică.
Citește și: Incendiu la o locuință din Greceanca, județul Buzău. O victimă, la spital cu arsuri pe 90% din suprafața corpului
Anunțuri gratuite din Maramures



