Roxana Dobre –
Combinatul de îngrășăminte chimice Azomureș a transmis o solicitare la Primăria Târgu Mureș să renunțe la majorarea de 100% a impozitului pe clădiri, conform unui anunț al unui consilier local. În documentul citat se dezvăluie că Azomureș ar urma să achite suma de aproximativ 1.484.756 lei.
Citiți și: Decizia Chinei care aruncă în aer prețul îngrășămintelor: embargou asupra exporturilor de fertilizanți!
Azomureș, solicitare către Primăria Târgu Mureș să renunțe la majorarea de 100% a impozitului pe clădiri
Dan Mașca a arătat în postarea sa că Codul fiscal ar trebui să permită 100% autonomia locală a UAT-urilor în ceea ce privește orice fel de impozitare locală a proprietăților și să decidă majoritatea aleșilor locali, dacă vor să impoziteze cu 1 leu sau cu 10.000 lei.
”Nu am votat și nu voi vota nicio mărire de taxe și impozite locale, atâta timp cât știu că se risipesc banii contribuabililor zi de zi. Cei de la Azomureș au spații multe de producție și în aceste vremuri tulburi se simte o mărire de 100% a impozitelor ce trebuie să le plătească pentru clădirile ce le dețin și le folosesc pentru producție. Nu voi vota niciodată ca o firmă să fie scutităși altele nu. Voi vota pentru reducerea taxelor locale întotdeauna, chiar dacă majoritarii vin cu textele că avem nevoie de a mări aceste taxe și impozite că nu putem finanța nu știu ce proiecte, dar ei păstrează an de an zeci de milioane lei risipă conștientă și continuă, bani luați prin taxe și impozite mărite”, a dezvăluit consilierul.
Citiți și: Șeful Azomureș, mesaj pentru angajații combinatului: ”Am inițiat oficial procedura de concediere colectivă”
Azomureș – impozit de peste 1,4 milioane de lei pe clădiri
În solicitarea citată, ce doi semnatari au arătat că aplicarea cotei adiționale la impozitul pe clădiri, care reprezintă un cost fix care se aplică independent de nivelul activității desfășurate, va determina o creștere a costurilor operaționale ale societății noastre cu suma de aproximativ 1.484.756 lei, ”majorare care va trebui susținută inclusiv în perioadele de fluctuații economice, de reducere a activității sau de opriri tehnologice necesare pentru revizii și lucrări de mentenanță”.
O astfel de majorare, se mai arată în adresă, ar avea un impact negativ major asupra activității sale. „În condițiile în care sectorul strategic al producerii îngrășămintelor chimice, în care ne desfășurăm activitatea, este unul care presupune investiții semnificative și constante în infrastructură, siguranță operațională și protecția mediului, în scopul conformării la un cadru de reglementare european extrem de strict din acest domeniu de activitate. Astfel, funcționarea continuă a instalațiilor, coroborată cu mediul de operare complex, specific platformelor chimice industriale, generează costuri semnificativ mai ridicate pentru lucrările de întreținere, mentenanță și modernizare, determinate de utilizarea materialelor și tehnologiilor speciale necesare acestor procese. Aceste lucrări trebuie realizate în mod constant pe întreaga durată de viață a clădirilor, pentru a asigura menținerea acestora în condiții optime de funcționare și exploatare”, se mai precizează în document.
Anunțuri gratuite din Maramures



