Primăria Cluj-Napoca a lansat o procedură prin care vrea să încheie un contract de supervizare și consultanță pentru lucrările la trenul metropolitan Cluj.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație cu titlul ”Servicii de consultanță și realizarea operațiunilor prevăzute de Legea nr. 255/2010 pentru obiectivul de investiții Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida”. Valoarea totală estimată a contractului este cuprinsă între 1.008.185,31 și 1.512.277,97 lei.

Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat și dus la bun sfârșit, în ultimii trei ani calculați de la data-limită de depunere a ofertelor, servicii similare din punct de vedere al complexității și scopului cu cele care fac obiectul procedurii, respectiv servicii de realizare operațiuni de expropriere pentru cauză de utilitate publică conform Legii nr. 255/2010 sau legislației echivalente aplicabile, în valoare cumulată de minimum 1.000.000 de lei fără TVA. Cerința se poate îndeplini prin prezentarea a maximum cinci contracte.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 24 aprilie 2026, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 24 august 2026.



Puzderie de oferte la licitația pentru lucrări

La licitația pentru lucrările de execuție la trenul metropolitan Cluj (reabilitarea suprastructurii liniilor CF 300 și 412) au depus oferte companii din România, Austria, Polonia și Kazahstan, așa cum am scris recent.

Obiectivul general al proiectului constă în execuția intervențiilor la infrastructura de cale ferată destinată transportului feroviar metropolitan. Lucrările vizează reabilitarea elementelor suprastructurii liniilor CF 300 și 412, cu scopul creșterii vitezei de circulație, sporirii siguranței și optimizării capacității de trafic. Intervențiile includ înlocuirea șinelor și traverselor uzate, reabilitarea aparatelor de cale, consolidarea terasamentului și modernizarea instalațiilor tehnice.

Din punct de vedere tehnic, lucrările presupun: demontarea și montarea bobinelor de joantă, a funiilor și bolțurilor de legătură la șină, a inductorilor de autostop și a legăturilor de protecție a stâlpilor, precum și lucrări asupra schimbătoarelor de cale și trecerilor la nivel. Aceste intervenții contribuie la reducerea riscului de incidente, la creșterea fiabilității infrastructurii și la alinierea la standardele europene de interoperabilitate.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *