La sediul Protopopiatului Ortodox Român din Bistrița a avut loc şedinţa administrativă lunară a preoților din Protopopiatul Bistrița.
Ședința a fost prezidată de Preacucernicul Părinte Protopop Ioan Marius Pintican.
În deschiderea şedinţei, părintele protopop a prezentat preoţilor Decizia Înaltpreasfinţitului Părinte, Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei cu privire la validarea și confirmarea alegerilor organismelor parohiale (consiliul și comitetul parohial) de la nivelul tuturor parohiilor din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
De asemenea, s-a adus la cunoştinţa preoţilor bistriţeni si două evenimente importante din perioada următoare, organizate de Protopopiatul Ortodox Bistriţa: Marşul pentru Viaţă 2026 şi Procesiunea din Sâmbăta Floriilor de la Bistriţa.
Marşul pentru Viaţă este cel mai mare eveniment pro-viață organizat în lumea întreagă, care promovează şi susţine Viaţa din momentul concepţiei. Ediția din acest an evidențiază necesitatea sprijinului real pentru mamă și copil, înainte și după naștere, ca responsabilitate comună a societății. Evenimentul va avea loc Sâmbătă 28 martie ora 13:00 cu întâlnire în Piaţa Unirii nr. 9, iar tema anului 2026 este: Solidaritate pentru amândoi!
Al doilea eveniment important din perioada următoare este Procesiunea de Florii, un eveniment duhovnicesc ce ne amintește de intrarea Domnului în Ierusalim, cu o săptămână înainte de Pătimirile și Învierea Sa din morți. Devenită deja o tradiție, procesiunea rememorează drumul parcurs de Mântuitorul Hristos de la Betfaghe până la cetatea sfântă si intrarea triumfală în Ierusalim (Matei 21, 1). Manifestarea va avea loc, Sâmbătă 4 aprilie 2026, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, care va fi însoțit de un sobor de preoți și de credincioși.
Pe ordinea de zi a întrunirii s-au regăsit şi discuții privitoare la programul liturgic și catehetic al parohiilor din protopopiat, dar și aspecte organizatorice referitoare la perioada specială a Paştilor.
În ultima parte au avut loc luări de cuvânt din partea preoților şi au fost discutate diverse probleme de ordin administrativ din cuprinsul Protopopiatului Bistriţa.
Anunțuri gratuite din Maramures



