Medicii sosiți la fața locului au încercat să salveze victima, însă fără succes. Nenorocirea s-a petrecut pe râul Șieu din județul Bistrița-Năsăud. Bătrânul ar fi plecat dimineață de acasă și nu s-a mai întors.
Cum avea și probleme de sănătate, nepoții au început să-l caute. Știind că-i place să pescuiască, unul dintre ei a mers pe malul râului și, la un moment dat, l-a zărit pe bătrân în apă.
Nepotul victimei: „Eu am venit să îl caut, că știu că venea mult la pești, că i-au plăcut peștii și că poate a venit până la apă, când colo l-am găsit căzut în apă, decedat.”
La fața locului au ajuns salvatorii. Doi pompieri au intrat în apă și au recuperat trupul bătrânului.
Silvia Toma, asistent SAJ Bistrița Năsăud: „A fost scos din apă pacientul, a fost găsit decedat, fără funcții vitale, nu s-a mai putut face nimic.”
Dorin Ulicean, ISU Bistrița Năsăud: „Se vedea la aproximativ un metru de mal, apa fiind undeva la o adâncime de cincizeci de centimetri.”
Potrivit familiei, omul ar fi vrut să se plimbe pe mal și este posibil să fi alunecat în apă. Acum, polițiștii au deschis un dosar penal, iar trupul neînsuflețit a fost preluat de medicii legiști pentru necropsie.
Anunțuri gratuite din Maramures



