Printre beneficiarii maratonului de intervenții se numără și o femeie din județul Sălaj, care a primit, la spitalul din Cluj, un nou ficat.
Florica Sabău, în vârstă de 56 de ani, a fost adăugată anul trecut pe lista de așteptare pentru un transplant hepatic. Vestea că va primi un nou ficat a venit ca un colac de salvare – pentru întreaga familie.
Nicolae Sabău, soțul pacientei: „Mai mult în anii ăștia a stat prin spital. Nu a fost ușor pentru noi. Vedeam că, pe timp ce trece, tot mai rău se simte, tot mai rău. Am avut noroc că nu și-a pierdut speranța.”
Florin Sabău, fiul pacientei: „Ne-am bucurat foarte mult că-i face transplant. A 4-a oară ne-a chemat până acum și, din a 4-a oară, am reușit! Acum o văd că e altfel. Se vede pe fața ei. Acum e mult mai bine.”
Donatorul care a salvat vieți
Organul salvator a venit de la un pacient de 70 de ani din Oradea, aflat în moarte cerebrală, a cărui familie și-a dat acordul pentru prelevare.
Prof. dr. Nadim Al Hajjar, medic chirurg hepatolog: „Am ales cazul care este mai grav și care e mai urgent. Pacienta se află într-o stare extraordinară din punct de vedere clinic și datele de laborator arată că este totul în regulă. Transplantul schimbă cu totul calitatea vieții.”
De la același donator au mai fost prelevate corneele, iar transplanturile au avut loc la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice din București. De la începutul acestui an, au fost efectuate 20 de prelevări, care au însemnat șansa la o viață mai bună pentru 41 de persoane.
Anunțuri gratuite din Maramures



