Biroul Politic Naţional al PNL va avea loc la Sibiu, sâmbătă şi duminică, au precizat surse liberale.

Pe agenda şedinţei conducerii PNL se află evaluarea obiectivelor asumate de Coaliţie şi implementate la nivel guvernamental , analiza privind impactul reformelor, după votul pe bugetul de stat pe 2026 dar şi discuţii politice privind evoluţiile din ultima perioadă din coaliţie.

Deputatul PNL Ionel Bogdan a declarat că în şedinţă, liberalii vor face o evaluare a guvernării, a măsurilor luate de Executiv dar şi ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă.

”Sigur că vom analiza până la urmă şi poziţionările repetate ale PSD. Mă bucur că, în sfârşit, domnul Grindeanu spune public că nu se implică în problemele Partidului Naţional Liberal, dar pare că până acum n-a făcut acest lucru. Până acum auzeam că vedem dacă mai continuăm cu Bolojan, dacă mai continuăm cu X, cu Y, adică există tot felul de poziţionări de acest tip. Iată că astăzi domnul Grindeanu spune invers. Sper să se şi ţină de cuvânt în această direcţie, pentru că Partidul Social-Democrat nu ar trebui să se implice în politica internă a niciunui partid, nici să impună condiţii privind numele unui partid sau a premierului sau a unui ministru dintr-un partid sau altul”, a subliniat Ionel Bogdan la postul Antena 3, potrivit News.ro.

Citește și

Sorin Grindeanu: Decizia privind guvernarea trebuie luată cât mai repede

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni, despre o decizie privind guvernarea, până la Paşte, că ar vrea ca decizia să se ia cât mai repede pentru că incertitudinea poate se termină mai repede, şi a adăugat că poate sâmbătă, la Sibiu, va hotărî PNL să iasă de la guvernare şi atunci ne îndreptăm spre anticipate. Liderul PSD a mai spus că va propune colegilor din PSD ca, înainte de decizia privind rămânerea sau nu la guvernare, să facă şi anumite întâlniri zonale, judeţene.

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a fost întrebat la Parlament, despre afirmaţiile liderilor PSD Lia Olguţa Vasilescu şi Daniel Băluţă privind o schimbare din funcţie a premierului Ilie Bolojan.

”Dacă aţi şti ce a fost ieri la Consiliul Politic Naţional, aţi vedea că nu sunt doar cei doi. De fapt, n-am întâlnit niciun lider ieri, dintre cei care au luat cuvântul, care să găsească circumstanţe atenuante primului ministru, care e prim-ministru nu doar că e preşedinte PNL, e prim-ministru pe 46% din voturi de la PSD. Că doar PNL-ul nu-ţi ajunge să fii prim-ministru. Poţi să fii doar preşedinte la tine la partid. Ca să fii prim-ministru ai nevoie şi ai avut nevoie şi de voturile PSD. Un buget, când vii să-l prezinţi, trebuie să fie un buget al coaliţiei, un buget care să aibă şi viziunile partidelor, care sunt componente ale acelei coaliţii. Adică nu trebuie să fie doar un buget de dreapta. Atâta timp cât vrei ca PSD-ul să facă parte din această coaliţie. Şi atunci, de aici, toată abordarea aceasta pe care PSD-ul o are, fiind partid efectiv de stânga, anunţând toate aceste măsuri care ne-au fost refuzate în coaliţie”, a spus Grindeanu.

Despre o coaliţie fără premierul Ilie Bolojan, Grindeanu a arătat că el poate să vorbească în numele PSD, după ce consultarea internă se va finaliza. ”Poate colegii mei vor hotărî altceva”, a adăugat el.

”În primul rând, hai să vedem joi, cum se termină chestiunea cu bugetul şi după aceea, evident, intrăm într-un calendar de consultări interne. Eu mă gândesc, vă spun sincer, dar o să supun atenţiei, după ziua de joi, colegilor din conducerea partidului, să facem, înainte de vot şi anumite întâlniri zonale, judeţene, astfel încât lucrurile să fie cât mai mult cunoscute de către cei care votează”, a afirmat el.

Întrebat dacă ar putea să se ia o decizie până la Paşte, Sorin Grindeanu a spus că şi-ar dori, pentru că ”acest soi de incertitudine nu e bun”.

”Dar poate se termină mai repede, sâmbătă, la Sibiu, va hotărî PNL-ul să iasă de la guvernare”, a completat Sorin Grindeanu, arătând că îi este greu să spună că îl surprinde ceva în această perioadă.

”Doar că, dacă acest lucru se întâmplă, dacă lumea îşi păstrează declaraţiile, spune că nu vor să facă alianţe cu AUR, sau cu partidele de acest tip, atunci ne îndreptăm spre anticipate”, a ţinut să precizeze Sorin Grindeanu.

”PSD va decide pentru PSD, nu pentru PNL. PSD poate să decidă că, da, trecem în opoziţie şi am terminat, şi atunci e un scenariu plauzibil să ajungi la anticipate, evident, sau PSD hotărăşte, rămânem în această coaliţie, dar cu anumite condiţii, dacă ne vreţi parteneri în continuare, pe noi, pe cei de la PSD. Dar nu o să vină PSD-ul să hotărască în interiorul PNL-ului ce se întâmplă, sau în interiorul USR-ului, pentru că nu e treaba noastră. Grindeanu a afirmat că nu va face o coaliţia sau o alianţă cu AUR.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *