Deși în toată țara, conform sindicatelor, 73.000 membri s-au declarat pentru boicotarea simulării examenelor naționale, activitatea a fost împiedicată în destul de puține centre la nivel național, raportat la total. Județul Covasna este liderul neparticipării.
În 11 centre din Covasna nu s-a susținut simularea FOTO: Inquam Photos/George Călin
În județul Covasna au fost organizate 52 de centre pentru susținerea examenului de Evaluare Națională. În toate, luni, 16 martie 2026, elevii de clasa a VIII-a ar fi trebuit să susțină proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul simulării examenului. Profesorii membri în sindicatul județean afiliat la Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) au decis în număr mare neparticiparea și și-au și respectat opțiunea, astfel că în 11 centre activitatea nu s-a putut organiza simularea pentru examenele naționale. Este, cel mai probabil, județul cu cele mai multe centre „boicotate”.
Liderul județean Gabor Nagy a precizat pentru „Adevărul” că printre centrele în care, având în vedere refuzul profesorilor, nu s-a putut organiza proba, sunt trei unități mari din municipiul Sfântul Gheorghe.
„Din municipiul Sfântul Gheorghe, reședință de județ, avem trei licee, cele mai mari și cele mai semnificative licee – Liceul Miko (n. red. – Colegiul Național „Székely Mikó” Sfântu Gheorghe), Liceul Mikes (n. red. – Liceul Teoretic „Mikes Kelemen” Sfântu Gheorghe), Liceul Reformat -, unde nu se organizează Evaluarea”, a spus Gabor Nagy.
Liderul de sindicat spune că este în fapt nu un boicot, ci refuzul de a mai participa „la o activitate neremunerată, care nu intră în fișa postului”. „Se țin orele conform orarului școlii”, a adăugat liderul, precizând de asemenea că asupra profesorilor nu s-au făcut niciun fel de presiuni pentru a participa la activitățile de simulare.
În zilele următoare se vor centraliza datele și în ceea ce privește participarea colegilor din Covasna la simularea probelor examenului național de Bacalaureat, a mai precizat Nagy.
Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean Covasna, în acest județ ar fi trebuit să susțină probele simulării Evaluării Naționale 1.737 elevi (1.181 susținând trei probe, pentru că vor da examen și la Limba maternă). Din cauza boicotării acestei activități, pentru proba la Limba și literatura română au fost așteptați în centrele participante 1.250 elevi.
Școlii fără simulare și la Iași, București, Gorj, Cluj
La nivelul întregii țări, simularea a fost organizată în 4.545 de unități de învățământ (97.8% din totalul unităților de învățământ cu nivel gimnazial), fiind boicotată în doar 104 unități școlare. Printre județele cu școli în care nu s-a organizat simularea au mai fost: Gorj, Cluj, Iași. De asemenea, în mai multe școli din București profesorii au refuzat să participe la simulare.
La prima probă a simulării Evaluării Naționale au fost prezenți în toată țara peste 145.200 de elevi, din unitățile în care s-a susținut proba lipsind 11.800. Alți peste 5.200 elevi nu au putut susține proba la Limba și literatura română pentru că nu s-a putut organiza simularea.
Inspectori școlari din Gorj, cooptați la centrul de la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu”
O situație deosebită s-a întâlnit și la Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din municipiul Târgu-Jiu, unde inspectorii școlari au fost cooptați de echipa managerială pentru a se asigura resursa umană necesară desfășurării simulării.
Inspectorul școlar general al IȘJ Gorj, Marian Staicu, a declarat pentru „Adevărul” că la activitatea de simulare au participat, într-adevăr, în respectivul centru și inspectori, dar că aceștia sunt profesori ai școlii.
„Eu de la acest liceu am detașați cinci inspectori. Au 10 ore la școală. Și m-a întrebat doamna director dacă inspectorii pot să participe. I-am spus că da, sunt titulari ai școlii, sunt profesori acolo. Nu s-au dus acolo inspectori școlari care sunt titulari în alte școli. S-au dus oamenii lor din școală Și nici ei n-au fost toți. Cred că au fost trei, care probabil aveau ore la școală și i-a oprit la școală”, a spus șeful IȘJ Gorj.
În Gorj a fost o singură unitate de învățământ în care nu s-a organizat simularea, la Bumbești Jiu (unitatea are înmatriculați 63 de elevi de clasa a VIII-a), din 86 de școli. IȘJ Gorj a organizat 73 centre de examen, în care au fost așteptați peste 2.500 de elevi.
Șeful IȘJ Gorj a mai precizat că, cel mai probabil, după ce și elevii de clasa a XII-a vor susține simularea, elevii din școala în care nu s-a organizat simularea Evaluării Naționale vor avea parte de o sesiune specială. „E normal să îi testăm și pe ei și să știe și ei unde se află cu pregătirea. În același timp, să ne testăm din punct de vedere administrativ”, a mai spus Staicu
.
Anunțuri gratuite din Maramures



