Sibiu: Patru persoane rănite într-un accident rutier pe DN14, în Ruși
Patru persoane au fost rănite, miercuri, într-un accident rutier produs pe DN14, în localitatea Ruși, unde un șofer a intrat pe contrasens, potrivit informațiilor transmise de polițiștii sibieni.
”Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN14, având direcția de deplasare spre Mediaș, un conducător auto în vârstă de 47 de ani, domiciliat în Mediaș, din cauze care urmează a fi stabilite, ar fi pătruns pe contrasens și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 44 de ani, din localitatea Buia”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu.
În urma accidentului, ambii șoferi, precum și doi pasageri din al doilea autoturism – o femeie de 37 de ani și un bărbat de 72 de ani, ambii din Buia – au suferit mai multe traumatisme și contuzii, fiind transportați conștienți la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu. AGERPRES/(AS – redactor: Isabela Paulescu, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea)
Afisari: 1
Anunțuri gratuite din Maramures


