Doi polițiști din Alba Iulia, au devenit eroi, după ce au reușit să îi salveze viața unui bărbat, care încerca să se sinucidă.
„Cristina și Robert, astăzi, au dat dovadă încă o dată că răbdarea, empatia și stăpânirea de sine îi caracterizează.
Au preluat un apel prin care un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Alba Iulia, amenința că intenționează să se sinucidă.
Au simțit că, la celălalt capăt al firului, se află un om care are nevoie să discute cu cineva, are nevoie de o voce calmă și de un gând bun.
O discuție care a început cu ,,Orice problemă își găsește rezolvare! O putem rezolva împreună!” a sădit speranță în sufletul unui om care nu a mai văzut luminița de la capătul tunelului, pentru un moment.
Cristina și Robert l-au ținut aproape până când polițiștii au ajuns la fața locului, iar acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale de specialitate.
Cristina își desfășoară activitatea în cadrul Centrului Operațional Județean Alba, iar Robert este polițist în cadrul Poliției Municipiului Alba Iulia. 𝑭𝒆𝒍𝒊𝒄𝒊𝒕a𝒓𝒊, 𝑪𝒓𝒊𝒔𝒕𝒊𝒏𝒂 s𝒊 𝑹𝒐𝒃𝒆𝒓𝒕! 𝑹a𝒃𝒅𝒂𝒓𝒆𝒂 s𝒊 𝒄𝒂𝒍𝒎𝒖𝒍 𝒗𝒐𝒔𝒕𝒓𝒖 𝒔𝒂𝒍𝒗𝒆𝒂𝒛a 𝒗𝒊𝒆t𝒊!”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Anunțuri gratuite din Maramures



