Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere și vă avertizăm, urmează imagini care vă pot afecta emoțional.
Accidentul a avut loc într-o intersecție, în timp ce ambulanța se îndrepta spre unitatea medicală, cu semnalele luminoase și sirena în funcțiune.
La volanul autoturismului era un bărbat de 54 de ani, iar impactul violent a răsturnat ambulanța pe o parte, care s-a oprit într-un stâlp. Mai mulți martori sar în ajutor.
Martor: „Am mers repede, le-am deschis și au ieșit. N-am apucat altceva. Că a mai venit mai multă lume. Doar că s-au zis buf, buf și atât.”
Martor: „Noroc că s-a oprit în stâlpul ăsta, că altfel putea să ne lovească pe noi. Noi tocmai vroiam să ieșim pe scările astea și venea mașina fix în noi. Deci chestia de 30 de secunde a fost.”
Doamnă: „Nu am ajuns decât în momentul în care ambulanța era răsturnată. Și am încercat să dăm o mână de ajutor. Am auzit impactul.”
Reporter: „Puternic?”
Doamnă: „Da. Da, da. A fost o mămică cu un băiețel mic, un bebeluș, și băieții au ieșit. Unii dintre ei mai loviți, alții mai puțin.”
Ambulanța preluase din comuna Șelimbăr copilul de cinci luni care nu se simțea bine și pe mama acestuia. La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe, pompierii și echipaje de poliție.
Ion Măndică, ISU Sibiu: „În accident au fost implicate șapte persoane: pacientul din ambulanță, un minor care nu a fost rănit în urma accidentului și mama acestuia, patru membri ai echipajului, plus șoferul autoturismului implicat în accident. Toate cele șapte victime au fost transportate la spital. Din fericire, toți colegii și celelalte persoane implicate nu au suferit răni grave.”
Comisar Ana Maria Pop, Biroul Rutier Sibiu: „Din primele cercetări efectuate la fața locului am stabilit că un sibian în vârstă de 54 de ani, din cauze care urmează să fie stabilite, a intrat în coliziune cu autospeciala ambulanței.”
Traficul rutier în zonă a fost restricționat aproximativ două ore din cauza accidentului.
Anunțuri gratuite din Maramures



