Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al Județului Alba va desfășura, în perioada 26 februarie – 4 martie, o serie de activități dedicate împlinirii a 93 de ani de la înființarea Protecției Civile.
Programul evenimentelor desfășurate de ISU Alba:
26.02 – 04.03.2026, se va organiza evenimentul „Zilele Porților Deschise” la toate sediile subunităților de intervenție(Alba Iulia, Aiud, Sebeș, Câmpeni, Blaj) în cadrul cărora, în intervalul orar 10.00 – 14.00, cei interesați se pot bucura de expoziția de tehnică și mijloace de intervenție, și pot asista la prezentarea misiunilor specifice protecției civile;
26.02 – 04.03.2026, inspectorii de prevenire din cadrul ISU ALBA vor fi prezenți în spațiile cu afluență mare de persoane (mall-uri, centre comerciale, mijloace de transport în comun etc.), unde vor disemina mesaje preventive;
26.02 – 04.03.2026, acțiuni teoretice și practice de instruire în școli privind tehnicile de acordare a prim ajutorului și modul de comportare specific tipurilor de risc generatoare de situații de urgență;
26.02 – 04.03.2026, vor fi organizate exerciții e evacuare și adăpostire în școli și instituții publice. Aceste acțiuni au scopul de a educa populația și de a forma reflexe corecte în cazul unor dezastre;
04.03.2024, MIERCUREA SIRENELOR – exercițiu de alarmare publică;
28.02.2026, colegii din cadrul ISU Alba – UPU SMURD ALBA vor fi prezenți în incinta Carolina Mall, începând cu ora 13.00 pentru a vă învăța metodele de acordare a primului ajutor, cum să acționezi în cazul unor situații de urgență, prezentarea ofertei eucaționale, dar și despre activitatea și modul de intervenție al salvatorilor .
01.03.2026, pompierii din cadrul ISU Alba – UPU SMURD ALBA vor fi prezenți în incinta Alba Mall, începând cu ora 13.00 pentru a vă învăța metodele de acordare a primului ajutor, cum să acționezi în cazul unor situații de urgență, prezentarea ofertei eucaționale, dar și despre activitatea și modul de intervenție al salvatorilor.
Anunțuri gratuite din Maramures



