La data de 19 ianuarie 2206, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus reținerea pentru 24 de ore a două persoane.

A bătut-o pe soră-sa și i-a DISTRUS telefonul!

În cadrul cercetărilor într-un dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de violență în familie și distrugere, polițiștii au constatat că un tânăr de 22 de ani, din Beclean, la data de 15 ianuarie 2026, în  timp ce se afla în Bistrița, la locuința surorii sale, pe fondul unui conflict spontan, ar fi agresat-o fizic pe aceasta, distrugându-i totodată telefonul.

Au FURAT din sediul unei societăți din Beclean! Prejudiciul a fost recuperat parțial!

În urma probatoriului administrat, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunea de FURT CALIFICAT, polițiștii au stabilit faptul că în data de 16 ianuarie 2026, tânărul de 22 de ani, însoțit de un altul de 20 de ani, din Beclean ar fi pătruns într-o clădire aparținând unei societăți comerciale, de unde au sustras suma de 220 de lei și alte bunuri.

Totodată, cu ocazia cercetărilor, bunurile provenite din activitatea infracțională au fost recuperate parțial, fiind restituite persoanei vătămate.

Tinerii au fost REȚINUȚI pe 24 de ore!

Față de cei doi, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Bistrița au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.

Aceștia urmează să fie prezentați magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *